Câştigul sau profitul la pariuri

Simbol reprezentand profitul la pariurile sportive

Câştigul se mai poate numi şi profit, în lumea afacerilor, în special. Când vorbeşti despre profitul unei firme, te referi la câţi bani (ne neapărat cash, poate fi vorba despre valori de altă formă, dar care pot fi evaluate în bani) a câştigat firma.

Dacă îţi spun că o firmă a avut un profit anual de 100.000 de euro, cum ţi se pare? Mult, puţin? Nu te grăbi să răspunzi. Ca să poţi să evaluezi suma asta, trebuie s-o raportezi la mărimea firmei, a investiţiei, a banilor rulaţi – cifra de afaceri, adică. Dacă îţi spun că ăsta a fost profitul lui Microsoft, sau al Petrom, atunci înseamnă extrem de puţin, înseamnă că se îndreaptă spre faliment. De ce? Pentru că sumele investite / rulate sunt de ordinul miliardelor de dolari sau euro, zi-le cum vrei. Dacă profitul ăsta ar fi al firmei vecinului tău, care are sediul acasă şi nu are nici angajaţi, atunci e o sumă frumoasă.

Cel mai corect este să raportezi profitul la investiţie. Adică, dacă ai pariat într-o zi / săptămână / lună de 1.000 de lei si ai câştigat 100, profitul este de 10%. Cel mai important lucru este ca profitul să fie pozitiv, oricât de mic ar fi. Dacă nu e pozitiv, asta înseamnă că pierzi bani, şi nu sună prea grozav.

Când vorbim despre pariuri, de obicei zicem că am câştigat o sumă oarecare. Ceea ce e corect, dacă pariurile ne ies. Dar, poate ar fi mai bine să zicem, şi în acest caz, tot “profit”. În primul rând, dacă vorbim despre un singur pariu, câştigul nu este suma încasată. Câştigul sau profitul înseamnă suma încasată minus suma investită. Ai băgat un leu pe cota 2.00, vei încasa 2 lei, profitul este de 1 leu sau, dacă vrei, de 100%.

Dacă vorbim despre pariuri pe termen lung, jucate aiurea sau într-o schemă de joc, profitul trebuie gândit pe o perioadă dată, să zicem la o săptămână sau la o lună. Este total neinteresant cât ai câştigat astăzi, dacă mâine pierzi o sumă triplă. Linia trebuie trasă după finalul perioadei. Să zicem că pariezi pe fotbal. Sunt săptămâni in care se joacă în campionate, câte două etape. Alte săptămâni sunt cu meciuri internaţionale, în alte perioade sunt pauze competiţionale. În funcţie de strategia ta de joc, trebuie să te raportezi la o etapă, la o săptămână sau la o lună de pariere. Mai ales atunci când joci o schemă (nu intrăm aici în amănunte despre scheme de joc), linia o tragi după un număr de evenimente jucate, în funcţie de câţi paşi trebuie să mergi.

Ar fi bine să începi să gândeşti pe termen lung. Ar fi bine să nu joci numai la noroc. Jocul la noroc se numeşte loto sau bingo, sau altfel. Nu zic să nu joci la noroc niciodată, dar nu te baza prea mult pe profit, în timp. Despre stiluri de pariere vom vorbi în alt articol. Aş menţiona doar că eu le împart în 3 categorii: pariuri la noroc, pariuri la “simţământ” şi pariuri cu strategie.